Neurotransmițătorii sunt mesageri chimici care transmit mesaje de la o celulă nervoasă la alta. Aceste mici molecule sunt cheia unei funcționări corecte a sistemului nervos, care controlează multe procese, de la gânduri la funcții corporale. Fără neurotransmițători, organismul nu ar putea funcționa.
Pentru a înțelege cum funcționează neurotransmițătorii, ne putem imagina un joc de telefon, în care un mesaj este șoptit de la o persoană la alta. Scopul este de a vedea dacă mesajul poate ajunge până la capăt fără a fi distorsionat.
În mod similar, neurotransmițătorii transmit mesaje de la un neuron la altul, asigurându-se că mesajul ajunge la locul potrivit.
Neurotransmițătorii sunt mesageri chimici care facilitează comunicarea între celulele nervoase, celulele musculare și glande. Descoperirea neurotransmițătorilor este o poveste a cercetării științifice și a inovației. La începutul secolului al XX-lea, oamenii de știință au început să suspecteze pentru prima dată existența acestor mesageri chimici.
Cercetători precum Otto Loewi și Henry Dale au fost primii care au demonstrat existența neurotransmițătorilor. Descoperirea lor revoluționară a deschis o lume de posibilități pentru înțelegerea funcționării complexe a creierului și a corpului. Aceasta continuă să conducă la progrese interesante în domeniul neuroștiințelor.
"Cine ar fi crezut, cu ani în urmă, că stimularea nervoasă influențează organele prin eliberarea de substanțe chimice și că, prin acest mijloc, se realizează propagarea impulsurilor de la un neuron la altul", spunea Otto Loewi în 1935.
Neurotransmițătorii sunt esențiali pentru buna funcționare a sistemului nervos și joacă un rol vital în următoarele:
Neurotransmițătorii sunt depozitați în saci cu pereți subțiri numiți vezicule sinaptice la capătul terminalului axonului. Fiecare veziculă poate conține mii de molecule de neurotransmițător.
Atunci când un semnal electric călătorește de-a lungul unei celule nervoase, veziculele de neurotransmițători fuzionează cu membrana celulei nervoase. Acestea sunt eliberate în sinapsă, spațiul dintre o celulă nervoasă și următoarea celulă țintă (o altă celulă nervoasă, celulă musculară sau glandă).
Acțiunea precisă a neurotransmițătorilor este determinată de compoziția lor chimică și de receptorii specifici de care se leagă. După ce este eliberat în sinapsă, fiecare tip de neurotransmițător aterizează și se leagă de un anumit receptor de pe celula țintă, ca o cheie care se potrivește și funcționează doar în încuietoarea parteneră.
Această legare declanșează o schimbare sau o acțiune în celula țintă, cum ar fi un semnal electric în altă celulă nervoasă sau o contracție musculară. Există mai multe tipuri diferite de neurotransmițători, fiecare având o compoziție chimică și o funcție unică.
Eliminarea neurotransmițătorilor din fanta sinaptică este un proces esențial pentru menținerea bunei funcționări a sistemului nervos. Odată ce neurotransmițătorul și-a transmis mesajul, acesta este eliminat din sinapsă pentru a evita stimularea excesivă a celulelor țintă. Există trei moduri în care neurotransmițătorii sunt eliminați din fanta sinaptică:
După eliberare, neurotransmițătorii pot difuza din fanta sinaptică în țesuturile din apropiere. Acest proces este adesea lent și poate fi influențat de factori precum dimensiunea neurotransmițătorului, distanța față de sinapsă și concentrația neurotransmițătorului.
Unii neurotransmițători pot fi reabsorbiți de neuronul presinaptic care îi eliberează. Proteinele transportoare specializate realizează procesul de reabsorbție pe membrana neuronului presinaptic.
Acești transportatori recunosc și reabsorb selectiv neurotransmițători specifici înapoi în neuron, care pot fi reambalați în vezicule și utilizați din nou în semnale viitoare.
Alți neurotransmițători sunt descompuși de enzime în fanta sinaptică. Enzime precum monoaminoxidază și acetilcolinesterază descompun neurotransmițători precum serotonina și acetilcolina. Odată degradat, neurotransmițătorul nu se mai poate lega de receptorii de pe celula-țintă și este eliminat efectiv din sinapsă.
Fiecare neurotransmițător are o funcție unică, jucând un rol cheie în modul în care funcționează organismul. Această secțiune va pătrunde în lumea fascinantă a neurotransmițătorilor, explorându-i pe cei mai importanți, funcțiile lor și legăturile lor cu diverse boli și tulburări.
Acetilcolina este un neurotransmițător excitator cu mai multe funcții ale sistemului nervos central și periferic. Majoritatea neuronilor o eliberează în sistemul nervos autonom pentru a regla ritmul cardiac, tensiunea arterială și motilitatea intestinală.
Acetilcolina afectează, de asemenea, contracțiile musculare, memoria, motivația, dorința sexuală, somnul și învățarea. Dezechilibrele nivelurilor de acetilcolină au fost legate de probleme de sănătate, inclusiv de boala Alzheimer, convulsii și spasme musculare.
Dopamina joacă un rol în sistemul de recompensă al organismului, inclusiv în ceea ce privește senzația de plăcere, obținerea unei stări de excitare sporită și învățarea. De asemenea, ajută la focalizare, concentrare, memorie, somn, dispoziție și motivație.
Bolile asociate cu disfuncții ale sistemului dopaminergic includ boala Parkinson, schizofrenia, boala bipolară, sindromul picioarelor neliniștite și tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD). Multe medicamente care creează o dependență ridicată, cum ar fi cocaina, metamfetaminele și amfetaminele, acționează direct asupra sistemului dopaminei.
Serotonina este un neurotransmițător care ajută la reglarea stării de spirit, a tiparelor de somn, a sexualității, a anxietății, a apetitului și a durerii. Bolile asociate cu dezechilibrul serotoninei includ tulburarea afectivă sezonieră, anxietatea, depresia, fibromialgia și durerea cronică.
Medicamentele care reglează serotonina și tratează aceste tulburări includ inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) și inhibitori ai recaptării serotoninei-norepinefrinei (SNRI).
Acidul gama-aminobutiric (GABA) este cel mai frecvent neurotransmițător inhibitor din sistemul nervos, în special din creier. Acesta reglează activitatea creierului pentru a preveni problemele de anxietate, iritabilitate, concentrare, somn, convulsii și depresie.
Glutamatul este cel mai frecvent neurotransmițător excitator din sistemul nervos și cel mai abundent neurotransmițător din creier.
Acesta joacă un rol-cheie în funcțiile cognitive, cum ar fi gândirea, învățarea și memoria. Dezechilibrele în nivelurile de glutamat sunt asociate cu boala Alzheimer, demența, boala Parkinson și crizele convulsive.
Epinefrina (numită și adrenalină) și norepinefrina sunt responsabile de răspunsul organismului la frică și stres, de tipul"luptă sau fugi".
Acești neurotransmițători stimulează răspunsul organismului prin creșterea ritmului cardiac, a respirației, a tensiunii arteriale, a glicemiei și a fluxului sanguin către mușchi, precum și prin creșterea atenției și a concentrării pentru a permite acțiunea sau reacția la diferiți factori de stres. Prea multă epinefrină poate duce la:
Norepinefrina (numită și noradrenalină) crește tensiunea arterială și ritmul cardiac. Este cel mai bine cunoscută pentru efectele sale asupra vigilenței, stării de excitare, luării deciziilor, atenției și concentrării. Multe medicamente, cum ar fi stimulentele și medicamentele pentru depresie, au ca scop creșterea nivelului de noradrenalină pentru a îmbunătăți concentrarea sau simptomele depresiei.
Neurotransmițătorii interacționează adesea între ei în moduri complexe, ceea ce duce la efecte sinergice sau antagoniste asupra organismului.
Efectele sinergice apar atunci când acțiunea combinată a doi sau mai mulți neurotransmițători produce un efect mai mare decât suma efectelor lor individuale. Un exemplu de efect sinergic este interacțiunea dintre serotonină și norepinefrină. Ambii neurotransmițători reglează starea de spirit și au fost vizați în tratarea depresiei.
Unele medicamente antidepresive, cum ar fi SNRI-urile, cresc nivelul ambilor neurotransmițători. Această combinație poate duce la o îmbunătățire mai mare a stării de spirit decât creșterea nivelului unuia dintre neurotransmițători în mod izolat.
Un alt exemplu de efect sinergic este interacțiunea dintre GABA și alcool. Ambele substanțe acționează ca deprimante ale sistemului nervos central, iar efectele lor combinate pot duce la creșterea sedării și la afectarea funcției cognitive.
Acesta este motivul pentru care consumul de alcool este puternic descurajat în timpul tratamentului cu medicamente care sporesc activitatea GABA, cum ar fi benzodiazepinele.
Efectele antagoniste apar atunci când acțiunea unui neurotransmițător reduce sau blochează acțiunea altui neurotransmițător. Un exemplu de efect antagonist este interacțiunea dintre acetilcolină și dopamină. În timp ce acetilcolina este, în general, excitantă, dopamina este inhibitorie.
Cei doi neurotransmițători au efecte opuse asupra ganglionilor bazali, un grup de structuri cerebrale implicate în mișcare și recompensă.
Echilibrul dintre activitatea acetilcolinei și cea a dopaminei este perturbat în cazul bolii Parkinson, unde există o scădere a nivelului de dopamină. Acest lucru are ca rezultat o activitate excesivă a acetilcolinei, ceea ce duce la problemele de mișcare caracteristice bolii.
Un alt exemplu de efect antagonist este interacțiunea dintre dopamină și prolactină. Prolactina este un hormon implicat în lactație și s-a demonstrat că inhibă eliberarea de dopamină. Acest lucru poate duce la efecte secundare ale medicamentelor care stimulează dopamina, cum ar fi antipsihoticele.
Neurotransmițătorii joacă un rol crucial în reglarea diferitelor funcții corporale, iar dezechilibrele în nivelurile lor pot duce la o serie de simptome și probleme de sănătate. Mai mulți factori pot contribui la dezechilibrele neurotransmițătorilor, printre care:
Cercetările sugerează că unele variații genetice pot afecta producția și eliberarea de neurotransmițători, ducând la dezechilibre.
Stresul prelungit poate epuiza nivelul neurotransmițătorilor, în special al celor implicați în reglarea stării de spirit, cum ar fi serotonina și dopamina.
O dietă lipsită de nutrienți care sprijină sinteza neurotransmițătorilor, cum ar fi aminoacizii, vitaminele și mineralele, poate duce la dezechilibre.
Anumite medicamente, cum ar fi antidepresivele, antipsihoticele și analgezicele, pot interfera cu nivelurile de neurotransmițători și pot provoca dezechilibre.
Simptomele dezechilibrelor neurotransmițătorilor pot varia în funcție de ce neurotransmițător este afectat și în ce măsură.
De exemplu, dezechilibrele nivelului de serotonină pot cauza tulburări de dispoziție, cum ar fi depresia și anxietatea, în timp ce dezechilibrele nivelului de dopamină pot afecta motivația, concentrarea și plăcerea. Unele simptome comune ale dezechilibrelor neurotransmițătorilor includ:
Nivelurile de neurotransmițători pot fi sporite în mod natural prin modificări ale stilului de viață care promovează funcția optimă a neurotransmițătorilor. Iată câteva modalități de a stimula în mod natural nivelurile de neurotransmițători:
Neurotransmițătorii sunt mesageri chimici eliberați de celulele nervoase (neuroni) pentru a transmite semnale către celulele vecine (cum ar fi alți neuroni sau celule țintă) prin fanta sinaptică.
Neurotransmițătorii excitatori cresc probabilitatea de a genera un impuls nervos în celula țintă. În schimb, neurotransmițătorii inhibitori scad probabilitatea de a genera un impuls nervos în celula țintă.
Printre neurotransmițătorii comuni din sistemul nervos se numără dopamina, serotonina, GABA, glutamatul și acetilcolina.
Neurotransmițătorii sunt mesageri chimici care joacă un rol crucial în transmiterea semnalelor în cadrul sistemului nervos central (SNC).
Atunci când un semnal electric, numit potențial de acțiune, ajunge la capătul unui neuron (terminal presinaptic), acesta declanșează eliberarea de neurotransmițători în sinapsă, un mic spațiu între neuroni.
Acești neurotransmițători se leagă apoi de receptorii specifici de pe membrana neuronului postsinaptic, inițiind un nou semnal electric. Acest proces permite comunicarea între neuroni și facilitează transmiterea de informații în întregul SNC, permițând diverse funcții fiziologice și comportamente.
Răspunsul de luptă sau de fugă
Cât de mult timp puteți merge fără somn
Ce este sistemul nervos central
Ce este sistemul nervos periferic
Ce este sistemul nervos somatic
Ce este sistemul nervos autonom
Ce este sistemul nervos simpatic?
Cum să-ți stimulezi sistemul imunitar
Cum să-ți stimulezi sistemul imunitar
Detecția electrochimică a neurotransmițătorilor
Neurotransmițători: Ce sunt, funcții și tipuri
Fiziologie, Neurotransmițători - StatPearls - NCBI Bookshelf
Neurotransmițători: Funcții, tipuri, probleme potențiale
Ce sunt neurotransmițătorii? -Institutul Queensland Brain
Neurotransmițători: Ce sunt, funcții și psihologie
Otto Loewi și Henry Dale: descoperirea neurotransmițătorilor
Conținutul acestui articol este furnizat doar în scop informativ și nu este menit să înlocuiască sfaturile, diagnosticul sau tratamentul medical profesionist. Se recomandă întotdeauna să vă consultați cu un furnizor de servicii medicale calificat înainte de a face orice schimbare legată de sănătate sau dacă aveți întrebări sau preocupări legate de sănătatea dumneavoastră. Anahana nu este răspunzătoare pentru orice erori, omisiuni sau consecințe care pot apărea în urma utilizării informațiilor furnizate.