Aflați despre conceptul de neurodiversitate, tipurile de tulburări neurodiverse și despre modul în care mișcarea pentru neurodiversitate pune în discuție modurile tradiționale de gândire.
Definiția neurodiversității
Neurodiversitatea este un concept care descrie ideea conform căreia creierul uman se dezvoltă și funcționează diferit, interacționează și experimentează lumea în mod diferit. Diversitatea în dezvoltarea creierului uman are ca rezultat diferențe în ceea ce privește cunoașterea, învățarea și comportamentul. Aproximativ una din cinci persoane este neurodivergentă, ceea ce înseamnă că creierul lor funcționează diferit față de ceea ce este considerat standard sau tipic.
Potrivit Simpozionului Național privind Neurodiversitatea, neurodiversitatea combină trăsături considerate ca fiind provocări și puncte forte. Deși neurodiversitatea este un termen nemedical, acesta poate fi aplicat persoanelor cu afecțiuni medicale și cu dificultăți de învățare.
Cu toate acestea, diferențele cerebrale din aceste afecțiuni vin cu deficite și pot fi privite ca puncte forte sau atuuri individuale.
Istoria neurodiversității
Sociologul australian Judy Singer a inventat neurodiversitatea în 1998 pentru a recunoaște dezvoltarea unică a creierului și pentru a promova egalitatea. Singer a situat variația cognitivă umană în contextul biodiversității.
În teza sa de onoare în sociologie, Singer a discutat despre faptul că există diferențe clare între creierele indivizilor, chiar și între gemeni identici, astfel încât nu există o definiție universală a capacităților normale ale creierului uman.
Unii autori recunosc, de asemenea, munca anterioară a lui Jim Sinclair, un avocat cu autism care a avansat conceptul de neurodiversitate. El a fost principalul organizator al comunității internaționale de autism online. În discursul său din 1993, "Nu plângeți pentru noi", Sinclair a subliniat că autismul nu este o tulburare de neurodezvoltare, ci un mod de a fi.
Mișcarea pentru neurodiversitate
Mișcarea pentru justiție socială sau mișcarea pentru neurodiversitate a fost inițiată de sociologul australian Judy Singer. Mișcarea a apărut în anii 1990, când Singer a privit neurodiversitatea în contextul politicii grupurilor minoritare.
Această mișcare a pornit de la mișcarea pentru drepturile persoanelor cu autism și a contestat ideea că afecțiunile clasificate sau etichetate ca fiind tulburări de neurodezvoltare sunt în mod inerent patologice.
Obiectivele mișcării pentru neurodiversitate
Scopul principal al mișcării pentru neurodiversitate a fost acela de a accepta diferențele neurologice ale oamenilor și de a crește nivelul de incluziune și acceptare a neurodiversității. Mișcarea a încurajat persoanele ale căror creiere funcționează diferit și să celebreze neurodiversitatea.
Persoanele cu autism au fost o parte semnificativă a mișcării. Prin intermediul platformelor de socializare și al platformelor online, multe persoane cu autism au reușit să se conecteze, să comunice și să formeze un colectiv de auto-promovare.
Singer însăși se afla în spectrul autist și a considerat neurodiversitatea ca fiind o mișcare de justiție socială, promovând egalitatea a ceea ce ea a descris ca fiind "minorități neurologice", care includ persoanele al căror creier funcționează într-un mod atipic.
Printre aceste persoane se numărau persoane cu tulburări din spectrul autist, ADHD și diferențe de învățare. Ea a subliniat că aceste diferențe nu ar trebui să fie privite ca deficite, ci mai degrabă ca beneficii și variații valoroase ale activității cerebrale care ar trebui apreciate.
Mișcarea pentru neurodiversitate s-a axat pe evidențierea beneficiilor și a punctelor forte asociate cu neurodiversitatea. Aceasta a fost construită pe modelul social al dizabilității, conform căruia dizabilitatea provine mai degrabă din bariere instituționale, sistemice sau societale decât din deficite inerente în cadrul individului.
Pe baza modelului social al dizabilității, deficiențele care îi afectează pe copiii cu ADHD, autism și dificultăți de învățare provin din bariere de mediu - de exemplu, o sală de clasă zgomotoasă și luminoasă sau un program școlar rigid. De asemenea, acestea sunt subminate de stigmatizarea și excluderea socială care rezultă din neînțelegerea persoanelor neurotipice.
Prin urmare, activiștii din comunitatea autismului și nu numai au încurajat schimbările de mediu - inclusiv în sălile de clasă, la locul de muncă, în comunități și în mediile de îngrijire a sănătății - pentru a face aceste medii mai deschise și mai primitoare pentru persoanele cu diferențe.
Exemple de neurodiversitate
Neurodiversitatea nu este un termen medical, astfel încât indivizii nu prezintă semne și simptome similare. Numărul de moduri în care creierul uman poate fi conectat este infinit. Diagnosticele permit indivizilor să comunice și să se refere la semne și simptome specifice care, în mod normal, apar împreună.
Există diverse exemple de neurodiversitate. Afecțiunile cele mai frecvente în rândul persoanelor care sunt exemple de neurodiversitate includ:
- Sindromul Down
- Tulburare de spectru autist
- ADHD
- Tulburare obsesiv-compulsivă
- Dislexia
- Tulburare bipolară.
Alte exemple de neurodiversitate includ discalculia, disgrafia, dizabilitățile intelectuale, tulburările de învățare, tulburările de procesare senzorială, anxietatea socială, sindromul Prader-Willi (PWS) și sindromul Tourette.
Cele mai frecvente tipuri de neurodiversitate
Dislexia
Dislexia este cel mai frecvent tip de neurodiversitate în rândul adulților, aproximativ 10% dintre adulți fiind diagnosticați cu această afecțiune. Al doilea tip de neurodiversitate ca frecvență este tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), aproximativ 4-5% din populație având ADHD. Al treilea cel mai frecvent tip de neurodiversitate este tulburarea de spectru autist (TSA), aproximativ 1-2% din populație având TSA.
Împreună, dislexia, ADHD și TSA reprezintă aproximativ 70% din toate diagnosticele de tulburări de dezvoltare neurologică.
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD)
ADHD, un exemplu comun de neurodiversitate, cuprinde un spectru de simptome și experiențe. Din cauza diferențelor în funcționarea creierului, indivizii pot prezenta simptome tot timpul, o parte din timp sau rar.
În cele mai multe cazuri, diferențele cerebrale nu necesită adaptări. Cu toate acestea, este posibil ca angajatorii sau profesorii să fie nevoiți să își adapteze comunicarea cu persoanele cu ADHD. Comunicarea proactivă, modificarea programului de lucru/clasă și adaptarea strategiilor de evaluare a performanțelor pot ajuta aceste persoane să își optimizeze abilitățile.
Dizabilități de învățare
Dizabilitățile sau tulburările de învățare, un alt exemplu de neurodiversitate, sunt deficiențe cognitive care afectează capacitatea de a reaminti și de a procesa anumite informații. Copiii cu tulburări de învățare nu par să aibă o dizabilitate și pot fi trecuți cu vederea în cadrul școlii lor.
Problema poate fi exacerbată dacă elevii cu dizabilități de învățare excelează la alte materii, deoarece profesorii ar putea să-i catalogheze pe copii ca fiind necentrați sau leneși. Elevii cu dizabilități de învățare se pot lupta în unele domenii și pot prospera în altele.
Tulburările de învățare comune includ discalculia, dislexia și disgrafia. Cu toate acestea, este esențial să înțelegem că acestea nu sunt același lucru cu dizabilitățile intelectuale, iar dizabilitățile de învățare nu echivalează cu o inteligență sub medie.
Cauza exactă a acestor afecțiuni este necunoscută; cu toate acestea, cercetările demonstrează că factorii genetici joacă un rol major în ceea ce privește tulburările de învățare și motivul pentru care creierul lor funcționează diferit.
Neurodiversitatea ca identitate
Concepțiile despre identitate sunt complexe. Indivizii au mai multe identități diferite care se manifestă în diverse medii și contexte.
Indivizii se întreabă adesea dacă afecțiunile neurodiverse, inclusiv tulburarea bipolară, autismul, dislexia și dispraxia, fac parte din identitatea unui individ. Identitatea este atât o construcție biologică, cât și socială.
Limbajul este deosebit de important atunci când se ia în considerare modul în care indivizii doresc să se descrie. În timp ce limbajul "person-first" este susținut de avocații dizabilității, limbajul "identity-first" poate modifica peisajul neurodiversității ca identitate.
A existat o evoluție a neurodiversității, care s-a concentrat asupra persoanelor cu diagnostice clinice sau formale de ADHD, autism sau tulburări de învățare pentru a cuprinde un grup mai larg.
Inițial, termenul a fost folosit doar pentru a descrie persoanele borderline cu un diagnostic clinic și simptome apropiate de pragul clinic pentru un diagnostic. Mai recent, neurodiversitatea include persoanele care se autoidentifică drept neurodiverse și care simt că procesează și gândesc în afara cutiei.
Adolescenții și multe persoane se simt din ce în ce mai confortabil să se identifice ca fiind neurodiverse și să accepte realitatea. Pentru adolescenții și adolescentele care se luptă din punct de vedere social, autoidentificarea ca neurodiverse le poate permite să dea sens sentimentelor și experiențelor lor.
Conceptul poate oferi o explicație bazată pe creier persoanelor care se străduiesc să își înțeleagă diferențele. De asemenea, poate contribui la crearea unui sentiment de apartenență și a unei comunități cu alte persoane neurodiverse.
Tinerii și adolescenții se diagnostichează acum cu afecțiuni care se încadrează în definiția neurodiversității pentru a-și valida experiențele. Copiii dau dovadă de o mai mare disponibilitate de a fi evaluați pentru afecțiunile lor.
Neurodiversitatea și tulburările din spectrul autist (TSA)
Potrivit unui raport recent al Comitetului de coordonare interinstituțională pentru autism, unul din 68 de copii a fost diagnosticat cu TSA. O percepție comună a persoanelor din spectrul autist este că au probleme de comportament și că nu au abilități sociale, dar acest lucru nu este întotdeauna adevărat.
Indivizii pot acționa diferit doar în anumite situații și nu pot fi provocați din punct de vedere social. Aceste diferențe pot duce la o comunicare greșită între persoanele autiste și cele non-autiste și la circumstanțe potențial stresante.
Multe persoane cu autism demonstrează abilități cognitive excepționale, inteligență și recunoaștere a modelelor. Hiperlexia, abilitatea de a citi excepțional de bine și devreme, este, de asemenea, corelată cu TSA.
TSA este legat de diferențe de învățare, comunicare și comportament, iar semnele de TSA pot varia de la o persoană la alta. Persoanele cu TSA au diverse puncte forte, nevoi, abilități și provocări.
De exemplu, unele persoane cu autism excelează în comunicarea verbală, au un IQ peste medie și trăiesc independent.
În schimb, alții pot fi incapabili să își comunice sentimentele și să se lupte cu comportamente dăunătoare care au un impact asupra bunăstării lor, depind de alții, au dificultăți în a se descurca în medii de grup și în relațiile sociale și au probleme coexistente cu procesarea senzorială.
Limba este, de asemenea, importantă pentru comunitatea autistă. În timp ce multe organizații de susținere a persoanelor cu handicap preferă un limbaj bazat pe persoană, cum ar fi "persoane cu autism", cercetările arată că comunitatea autistă preferă un limbaj bazat pe identitate, cum ar fi "persoană autistă".
Provocări pentru persoanele din spectrul autist
Provocările cu care se confruntă persoanele autiste pot rezulta din barierele sociale și din normele societății care duc la inegalitate și excludere socială. Intervenția medicală ar putea fi importantă pentru persoanele autiste, iar stabilirea unui diagnostic formal poate contribui, de asemenea, la îmbunătățirea accesului la serviciile medicale și sociale.
Alături de un diagnostic clinic, atenuarea barierelor sociale și de mediu și a stigmatizării este crucială pentru adulții autiști. Studiile arată că peste 80% dintre adulții autiști la nivel mondial sunt șomeri. Organizațiile trebuie să abordeze stigmatizarea și barierele care împiedică persoanele autiste să fie angajate.
Neurodiversitatea la locul de muncă
Eforturile de a include o mai mare neurodiversitate pot îmbunătăți locul de muncă. Persoanele neurodiverse, cum ar fi persoanele autiste, pot contribui cu perspectivele, talentele și abilitățile lor pentru a sprijini performanța și productivitatea organizației.
Cercetările au demonstrat că o echipă neurodiversă la locul de muncă duce la o productivitate mai mare. Un studiu a demonstrat că, după șase luni de lucru într-o singură zonă a băncii, lucrătorii autiști preluau munca unor persoane cărora le-a luat trei ani să se adapteze, pe lângă faptul că erau cu 50% mai productivi.
Câteva dintre abilitățile și talentele persoanelor neurodiverse care pot aduce beneficii organizațiilor includ creativitatea, inovația, acuratețea și capacitatea de a detecta erorile, persistența și fiabilitatea, metode unice de rezolvare a problemelor și capacitatea de a excela în munca repetitivă sau de rutină.
Adoptarea de programe pentru a crește neurodiversitatea la locul de muncă și pentru a angaja mai multe persoane neurodiverse include găsirea unor modalități alternative de evaluare a candidaților, parteneriate cu agenții locale, organizații non-profit și furnizori de servicii, precum și adoptarea de programe de formare și mentorat pentru persoanele neurodiverse care pot contribui la promovarea incluziunii la locul de muncă.
Prin urmare, este esențial să valorificăm punctele forte ale persoanelor autiste care le-ar putea ajuta să își îmbunătățească încrederea, stima de sine, abilitățile sociale și abilitățile de viață.
Indivizii sunt neurodiverse
Neurodiversitatea poate fi folosită pentru a descrie o serie de afecțiuni neurologice care modifică modul în care indivizii gândesc și interacționează cu mediul înconjurător. Deși termenul include tulburări de dezvoltare, dificultăți de învățare, afecțiuni neurologice și ADHD, nu există două creiere la fel. Prin urmare, neurodiversitatea se aplică tuturor indivizilor din societate.
Neurodiversitatea nu este același lucru cu un handicap. Este punctul de vedere conform căruia diferențele cerebrale sunt normale. Deși unii elevi sau persoane neurodiverse pot avea nevoie de adaptări la locul de muncă sau la școală, aceștia posedă puncte forte individuale, inclusiv creativitate și gândire ieșită din comun.
Neurodiversitatea și diferențele din creierul uman există în lume de mult timp, iar aceste diferențe au modelat lumea așa cum este ea astăzi. Este responsabilitatea noastră față de generațiile viitoare să continuăm să promovăm și să construim educația, acceptarea și celebrarea diversității.
Societatea îi poate ajuta pe indivizi să își realizeze potențialul fără stigmatul și prejudecățile legate de diferențele lor. Înțelegerea a ceea ce este neurodiversitatea și a tipurilor de neurodiversitate și încurajarea prietenilor, colegilor de serviciu, membrilor familiei și a comunității să se informeze în acest sens va promova un mediu incluziv și prosper pentru toți.
Limbajul respectuos și cunoștințele despre neurodiversitate sunt, de asemenea, importante pentru ca medicii să evalueze sănătatea fizică și mentală a persoanelor cu diferențe de neurodezvoltare.
Ideea care stă la baza neurodiversității este aceea de a accepta și de a considera diferențele de dezvoltare neurologică, cum ar fi autismul, ADHD și tulburările de învățare, ca fiind mai întâi puncte forte, decât de a sublinia deficitele și provocările.
Referințe
