Conform evoluției, sistemul limbic este una dintre cele mai vechi părți ale creierului nostru. Conform unor teorii precum modelul creierului trinitar, acesta este denumit în mod obișnuit și creierul emoțional sau sistemul nervos emoțional.
Principalele concluzii
- Definiție: Sistemul limbic, situat în creierul implicat, gestionează emoțiile, comportamentul și memoria.
- Componente: Include hipocampul, talamusul, hipotalamusul, amigdala și nucleul accumbens.
- Funcții: Reglează răspunsurile emoționale, memoria, învățarea și excitarea sexuală.
- Locație: Se găsește în lobii temporali, sub cerebrum.
- Interconexiuni: Structurile cerebrale interconectate fac legătura cu cortexul prefrontal, influențând luarea deciziilor.
- Semnificație: Crucial pentru mecanismele de supraviețuire și bunăstarea emoțională.
Cercetările din domeniul neuroștiințelor au oferit o perspectivă asupra rolurilor sistemului limbic în răspunsurile comportamentale și emoționale și asupra modului în care acesta ne modelează comportamentele. Sistemul limbic poate fi numit și lobul limbic.
Definirea sistemului limbic
Sistemul limbic este o regiune a creierului care acționează ca un sistem de rețea. Cu multe părți interconectate, acesta este responsabil pentru controlul unei varietăți de impulsuri emoționale și este esențial pentru formarea memoriei. Principalele componente ale sistemului limbic includ hipocampul, amigdala, talamusul și hipotalamusul. Localizarea sa este sub cortexul cerebral.
Istoria sistemului limbic
Unele dintre primele teorii empirice referitoare la sistemul limbic au venit de la Aristotel, filosoful grec antic. El a afirmat că centrul inteligenței și al emoțiilor provine din inimă și că memoria generează învățarea pe baza emoțiilor și sentimentelor. Mai târziu va veni Galen, cunoscut și sub numele de Aelius Galenus, un neuroanatomist care a descoperit funcțiile cerebrale (ale creierului) și sistemul nervos autonom. Opiniile sale se opuneau celor ale lui Aristotel în sensul că el credea că creierul este centrul inteligenței.
În Evul Mediu, neuroanatomia și neurofiziologia erau din ce în ce mai avansate. O descoperire semnificativă a implicat asocierea mai multor structuri cerebrale cu funcții precum percepția vizuală și alte senzații. Termenul de sistem limbic își are originea în epoca contemporană, în jurul secolului al XIX-lea. Cele două figuri proeminente și influente ale acestei perioade au fost Charles Darwin și psihologul american William James.
Darwin a scris despre două idei semnificative. Primul a fost că emoțiile oamenilor erau similare cu cele ale animalelor, în sensul că exprimau comportamente emoționale observate în mod similar la animale. A doua a fost că emoțiile sunt universale și distincte, independente de culturi sau norme sociale. James, pe de altă parte, James a propus că emoțiile sunt pur și simplu un răspuns la schimbările fizice care au loc în corp și sunt transmise creierului, permițând astfel indivizilor să își interpreteze propriile emoții. 1978 a fost anul în care termenul "lob limbic" a fost inventat de anatomistul francez Paul Brocha. Este o traducere din cuvântul latin pentru margine.
În secolul al XX-lea, cercetarea continuă să analizeze teoria sistemului limbic. Înțelegerea circuitelor neuronale, a limitelor anatomice și a reflexelor comportamentale sunt doar câteva dintre domeniile investigate în prezent în ceea ce privește lobul limbic.
De exemplu, lucrările recente vizează înțelegerea legăturilor dintre sistemul vestibular (echilibrul) și sistemul limbic în reglarea emoțiilor. Sistemul vestibular este esențial pentru echilibrul și bunăstarea organismului. Tehnicile de stimulare vestibulară pot ameliora eficient stresul și pot contribui la bunăstarea emoțională. Prin urmare, tehnicile de stimulare vestibulară ar putea influența emoțiile. Această analiză prezintă mai detaliat emoțiile ca stări trezite ale minții și faptul că aceste tehnici, în funcție de regiunea de stimulare, pot influența anumite stări emoționale. Ei dau exemplul scaunului rotativ folosit în secolul al XIX-lea pentru a trata mania sau excitația crescută. Autorii sugerează că cercetarea în acest domeniu susține stimularea vestibulară ca terapie pentru tulburările legate de stres, ca o alternativă la medicamente și alte terapii. Cu toate acestea, ei subliniază că mecanismele care conduc la beneficiile acestor tehnici sunt încă în curs de explorare și sunt esențiale pentru optimizarea beneficiilor terapeutice.
Funcțiile sistemului limbic
După cum s-a menționat, sistemul limbic funcționează ca un sistem de semnalizare pentru a forma și a contribui la emoțiile complexe și la alte funcții ale creierului, cum ar fi memoria. În ciuda numeroaselor componente ale sistemului limbic, ideea este că acestea funcționează adesea împreună. De exemplu, în timp ce frica este cel mai frecvent asociată cu amigdala, și alte zone ale creierului răspund la frică.
Pubertatea este o etapă crucială a dezvoltării sistemului limbic, deoarece au loc schimbări semnificative. De exemplu, amigdala se dezvoltă și mai mult și, combinată cu schimbările hormonale, poate da naștere unor emoții intense precum furia, frica și agresivitatea. În plus, pe parcursul adolescenței, sistemul limbic devine mai controlat de cortexul prefrontal. Această zonă se dezvoltă complet abia la 25 de ani și este esențială pentru raționament, rezolvarea problemelor și controlul impulsurilor. Dezvoltarea cortexului prefrontal este un motiv biologic pentru care adolescenții sunt percepuți ca fiind morocănoși din cauza acestor structuri limbice subdezvoltate.
Structura primară a sistemului limbic
Hipocampus
Sistemul limbic include Hipocampul, care provine din cuvântul grecesc pentru căluț de mare. Acesta este localizat foarte adânc în creier și este asociat cu învățarea și aspectele specifice ale memoriei, cum ar fi memoria spațială și navigația spațială.
În ceea ce privește memoria, codificarea memoriei: procesul care permite codificarea, stocarea și reamintirea informațiilor, este una dintre funcțiile sale majore. Codificarea memoriei, de exemplu, ne poate permite să ne amintim unde am luat prânzul ieri. Consolidarea memoriei este un alt aspect al memoriei pentru care hipocampusul este responsabil, permițându-ne să formăm amintiri mai stabile și de lungă durată.
Amigdala
Sistemul limbic include, de asemenea, amigdala, care are forma unei migdale și este responsabilă de răspunsurile emoționale precum plăcerea, anxietatea, furia și teama. Amigdala joacă un rol în memorie și este situată în apropierea hipocampusului din creier. În special, implicarea modului în care amintirile sunt stocate, deoarece amintirile sunt adesea asociate cu legături emoționale puternice care tind să rămână mult mai mult timp.
Legătura dintre amintiri și frică se face prin amigdala, care poate ajuta la formarea de noi amintiri legate de frică. Învățarea prin frică face ca conceptele anterioare menționate, cum ar fi consolidarea memoriei, să fie mai ușoare.
Este o zonă a creierului care poate crea emoții destul de intense. Neoficial, răspunsurile declanșate de amigdală se numesc "luptă sau fugi", care, combinate cu sistemul nervos, reprezintă o reacție fiziologică naturală la amenințările la adresa supraviețuirii din punct de vedere evolutiv. Există trei etape distincte ale stresului cauzat de aceste reacții: alarma, rezistența și epuizarea. În special, o mare parte a cercetărilor se referă la amigdala bazolaterală.
Thalamus și hipotalamus
Sistemul limbic include talamusul, adesea cunoscut drept stația de releu în ceea ce privește senzațiile din întregul corp, cu excepția procesării olfacției (mirosului). Combinat cu hipotalamusul, acesta este responsabil pentru schimbările în reactivitatea emoțională. Reactivitatea emoțională se referă la situațiile în care orice eveniment extern declanșează emoții intense.
Un exemplu implică hipotalamusul, care controlează impulsurile vitale pentru organism, cum ar fi somnul. În absența unui somn adecvat, alte zone ale hipotalamusului reacționează. Aceste zone sunt legate de emoții precum furia, nemulțumirea și aversiunea. Prin urmare, există o legătură clară între procesele homeostatice cheie, cum ar fi somnul și comunicarea emoțională, și o perturbare a acestor procese.
Regiuni cerebrale secundare sau auxiliare
Structurile secundare sau accesorii ale sistemului limbic sunt esențiale pentru regiunile creierului care nu au dovezi la fel de puternice de implicare ca alte zone pentru a fi considerate componente vitale.
Cingulate Gyrus este o structură care se află în imediata apropiere a nasului. Această proximitate ajută la asocierea mirosurilor și imaginilor cu amintiri plăcute sau negative ale emoțiilor anterioare. În plus, reacția emoțională la durere este, de asemenea, o funcție esențială. Aspecte ale durerii, cum ar fi evitarea fricii și neplăcerea, sunt procesate în această zonă. În cele din urmă, comportamentul agresiv și impulsivitatea sunt, de asemenea, asociate, deși acest lucru este supus dezbaterii.
Ganglionul bazal este o zonă secundară a sistemului limbic, deoarece se află în imediata apropiere a altor structuri limbice. Acesta este bine cunoscut pentru importanța sa în planificarea și executarea motoarelor. Cu toate acestea, dovezi recente au sugerat rolul său în recompensă și întărire, comportamente de dependență și formarea obiceiurilor. Tulburările psihiatrice precum depresia și schizofrenia pot implica o întrerupere a conexiunilor dintre ganglionii bazali și sistemul limbic. Ca urmare, au fost sugerate chiar implicații pentru terapiile de neuromodulare.
În cele din urmă, girusul cingulat este o structură care, împreună cu procesarea emoțiilor și reglarea comportamentului, ajută la reglarea funcției motorii autonome. Locația sa în creier este esențială, deoarece se conectează cu cortexul frontal, temporal și occipital din cele două emisfere ale creierului. Mai exact, coordonează intrările senzoriale cu emoțiile. Un exemplu ar fi înțepătura unui deget și apoi simțirea durerii. De asemenea, se ocupă de răspunsurile emoționale asociate cu durerea și reglează comportamentul agresiv.
Multe alte zone ar putea fi incluse ca structuri limbice suplimentare, ceea ce sugerează complexitatea acestei zone. Acestea includ septul, nucleul accumbens, cortexul orbitofrontal, cortexul cerebral, cortexul olfactiv și multe altele. Există, de asemenea, structuri subcorticale de luat în considerare.
Sistemul limbic și răspunsurile emoționale
La nivelul său de bază, procesarea afectivă este o activitate din creier care reprezintă abilități decizionale. Tulburările cogniției afective sunt adesea în prim-planul tulburărilor de dispoziție. Multe acțiuni și decizii au loc într-un context emoțional. Prin urmare, există o legătură între funcțiile cognitive și stările emoționale. O parte a acestui proces constă în etichetarea emoțiilor ca având valențe pozitive sau negative. De exemplu, emoții precum fericirea ar avea o valență pozitivă, iar dezgustul ar avea o valență negativă.
Un grup de cercetători a analizat anomaliile în procesarea afectivă de către psihopații criminali folosind RMN (imagistica prin rezonanță magnetică). Ei au constatat că deficitele de procesare afectivă au apărut cel mai adesea ca răspuns la stimuli cu valențe negative și că aceștia necesită mai multe resurse cognitive decât alții pentru a procesa și evalua stimulii afectivi. În ceea ce privește creierul, aceștia au descoperit anomalii în cingulatul anterior și posterior, girusul frontal inferior, amigdala/formațiunea hipocampală și striatul ventral. În special, anomaliile au fost legate de lipsa activității legate de afect în aceste zone. Prin urmare, au fost prezente perturbări ale sistemului limbic.
Sistemul limbic și memoria
"Marele sistem limbic" implică rolul memoriei. În mod specific, memoria este în sensul organizării comportamentelor pentru a se asigura că acestea sunt adaptabile pentru supraviețuire. După cum s-a menționat în secțiunea anterioară, procesarea afectivă combină memoria, afectele și comportamentul direcționat către un scop. Memoria pe termen lung este un tip de memorie care poate fi stocată în creier timp de ani de zile; există două grupuri majore de memorii pe termen lung.
Prima este reprezentată de amintirile explicite/declarative pentru cazuri episodice care pot apărea de-a lungul vieții. Al doilea tip se încadrează în grupul amintirilor implicite/procedurale care sunt importante pentru învățarea și reamintirea abilităților motorii și cognitive. În funcție de grup, sunt implicate diferite zone ale limbicului. În primul rând, hipocampusul colaborează cu o altă zonă a creierului numită lobul temporal medial. Al doilea este ganglionul bazal, care lucrează și cu o altă regiune vitală a creierului, cerebelul.
Amygdala nu lucrează singură în formarea, consolidarea și recuperarea funcțiilor memoriei emoționale. Sistemul limbic funcționează ca un circuit neural, indiferent dacă este vorba despre formarea memoriei declarative, consolidarea memoriei, formarea memoriei contextuale a fricii, condiționarea urmei sau învățarea condiționată a discriminării.
Legătura sistemului limbic cu recompensa, motivația și dependența
În termeni simpli, "recompensa" produce o experiență afectivă pozitivă. În psihologie, această definiție este modificată pentru a descrie anumite evenimente care cresc probabilitatea unui comportament sau stimul cu proprietăți atractive și motivaționale. Prin urmare, circuitul recompensei este o buclă de feedback cauzată de grupul de structuri cerebrale responsabile de controlul și reglarea capacității de a simți plăcere. Senzația de plăcere este esențială deoarece îi motivează pe oameni să repete anumite comportamente. O componentă a ceea ce sistemul limbic ne permite să recunoaștem.
Atunci când circuitul recompensei este activat, apar semnale electrice și chimice. Celulele din cadrul acestui sistem detectează și recepționează aceste semnale neuronale pentru a comunica. Unul dintre aceste semnale neuronale esențiale este eliberarea neurotransmițătorului dopamină, un mesager chimic foarte studiat. Atunci când dopamina se eliberează din zonele sale respective, aceasta ajunge la receptorii care primesc semnalul și se leagă de acesta, permițând răspunsuri suplimentare. Supratensiunile de dopamină apar ca răspuns la recompensele naturale pentru învățare și adaptare.
Cu toate acestea, utilizarea de droguri recreative, cum ar fi opiaceele, amfetaminele și cocaina, reprezintă o preocupare semnificativă, deoarece acestea pot perturba semnalizarea normală a dopaminei, ducând la comportamente nesănătoase. De exemplu, în cazul consumului de cocaină, există o explozie scurtă și puternică de eliberare a dopaminei care duce la simptome precum euforia. Aceste simptome pot fi atât de intense încât dorința de a consuma devine puternică. Dopamina este eliberată în principal din Nucleul Accumbens, dezbătut ca o structură secundară/accesorie a sistemului limbic.
Serotonina este un alt neurotransmițător care joacă un rol-cheie în dependență. Este cunoscută sub numele de substanța chimică a fericirii, deoarece contribuie la sentimentele de bunăstare și fericire. Serotonina interacționează cu dopamina în sensul că, în timp, creierul devine mai puțin sensibil la dopamină, cunoscută sub numele de desensibilizare. Prin urmare, o persoană trebuie să consume mai mult dintr-un drog sau altă substanță pentru a obține aceeași plăcere. Simptomele de sevraj sunt frecvente atunci când cineva încetează să consume o substanță. Sevrajul poate provoca sentimente de anxietate, iritabilitate și depresie. Acestea rezultă din nivelurile scăzute de serotonină, care pot afecta semnificativ sistemul limbic.
Este important să rețineți că dependența nu se limitează la substanțele recreative sau ilegale. Dependența este frecventă în cazul medicamentelor eliberate pe bază de rețetă, criza opioidelor fiind un exemplu în acest sens. Predispoziția la dependență poate fi cauzată de un dezechilibru al neurotransmițătorului, care duce la niveluri anormale. Factorii genetici, stresul, traumele și abuzul de substanțe pot contribui la dependență, completate de sistemul limbic.
Tulburări ale sistemului limbic
Deoarece sistemul limbic este o zonă atât de sensibilă, este clar că pot apărea perturbări în sistem. Acestea pot apărea, printre altele, ca urmare a leziunilor traumatice sau a îmbătrânirii și pot duce la mai multe tulburări sau comportamente. Sistemul limbic implică unele dintre cele mai complexe tulburări neurocomportamentale, inclusiv tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) și tulburările de cogniție și memorie, cum ar fi boala Alzheimer.
O mare parte din cercetările privind perturbarea sistemului limbic au fost realizate în urma leziunilor sau rănilor sistemului. De exemplu, a fost efectuat un studiu asupra pacienților schizofrenici și a diferențelor din girusul cingulat anterior în comparație cu pacienții de control sau non-chizofrenici. La persoanele cu schizofrenie, s-a constatat că girusul este mult mai mic, iar volumul de materie cenușie a scăzut. Materia cenușie din creier funcționează ca părți profunde ale conexiunilor care transmit semnale către materia albă a creierului. În general, atrofia timpurie sau extinderea zonei cortexului cingulat a fost constatată atât la pacienții cu demență, cât și la cei cu boala Alzheimer. Degenerarea sau degradarea acestei zone este un predictor puternic al acestor afecțiuni.
Adăugând la secțiunea anterioară privind recompensa, motivația și dependența, partea anterioară a gyrusului cingular din cortexul cingular anterior (ACC) a fost, de asemenea, esențială în circuitele neuronale ale funcțiilor cognitive legate de dependență. Acestea includ luarea deciziilor, inhibarea cognitivă, emoțiile și motivația. Acesta a fost un domeniu țintă al neuromodulării pentru persoanele care se luptă cu tulburările legate de consumul de substanțe.
Prin urmare, este clar că deteriorarea acestei zone poate influența capacitatea unei persoane de a răspunde la anumite caracteristici ale mediului. Acest lucru ar putea duce la comportament agresiv, timiditate sau diminuarea exprimării emoționale. Un semn distinctiv al schizofreniei este efectul plat, în care fața pare plată și lipsită de emoție. Pacienții cu această afecțiune deseori nu trec testele de recunoaștere a emoțiilor faciale de la debutul afecțiunii lor. Acesta arată impactul perturbării structurilor limbice.
Sistemul limbic și stresul cronic
Stresul cronic poate avea efecte dăunătoare asupra sănătății fizice și mentale. Stresul cronic poate rezulta din factori multipli și poate altera permanent starea corpului și a minții. Traumele vieții ca formă de stres cronic au fost studiate pe larg în sistemul limbic. Un studiu a examinat hipotalamusul, în special axa hipotalamus-pituitară-suprarenală (HPA). Acesta este un set complex de influențe directe și interacțiuni de feedback între trei structuri: hipotalamusul, glanda pituitară și glandele suprarenale de deasupra rinichilor.
Acesta este un sistem neuroendocrin, ceea ce înseamnă că hormonii eliberați de fiecare dintre aceste structuri au un impact asupra sistemului nervos pe măsură ce circulă prin sânge. Fiecare dintre acestea eliberează un hormon care îl determină pe următorul și are un efect în cascadă. Există un impact asupra proceselor precum digestia, stocarea și consumul de energie și starea generală de spirit.
Acest studiu a constatat că trauma vieții a avut un impact semnificativ asupra axei HPA și că trauma vieții poate face anumite regiuni limbice mai sensibile. Mai exact, regiunile limbice care conțin hipocampul și amigdala. Această constatare este consecventă, deoarece cercetările au arătat că amigdala joacă un rol în influențarea axei HPA la un răspuns la stres , declanșând eliberarea hormonilor de stres. Acest lucru ar putea duce la probleme cu reglarea stresului și a funcției axei HPA și ar putea duce la un risc de rezultate slabe pentru sănătate. Un exemplu ar fi afectarea consolidării memoriei. Acesta este un exemplu clar al faptului că dereglarea sistemului limbic are un impact major.
Impactul relaxării asupra sistemului limbic
Tehnicile de relaxare s-au dovedit eficiente în reducerea stresului; meditația a fost citată ca având multe efecte pozitive. Mai exact, dintre toate tipurile de meditație, meditația bazată pe compasiune a demonstrat cel mai mare impact în calmarea sistemului limbic. Meditația compasiunii, cunoscută și sub numele de meditația Karuna, își are rădăcinile în filosofia budistă și se concentrează pe ghidarea participanților către gânduri umane. O componentă vitală a acestei practici este trezirea compasiunii care este inerentă tuturor oamenilor.
Mai exact, cercetările privind creierul și mindfulness se concentrează asupra amigdalei ca parte a sistemului limbic. Un studiu realizat pe oameni de afaceri cu niveluri ridicate de stres a observat că, după opt săptămâni de meditație mindfulness, dimensiunea amigdalelor lor s-a micșorat în comparație cu cei care nu practicau. Prin urmare, reducerea stresului a fost corelată cu aceste modificări structurale în amigdală.
Orice tip de meditație poate fi folosit ca o modalitate simplă și rapidă de a reduce stresul. Fiind un medicament complementar care combină mintea și corpul, este esențial pentru a produce o relaxare profundă și o minte liniștită. Concentrarea asupra unui lucru anume în timpul fiecărei sesiuni poate spori bunăstarea fizică și emoțională. Elementele de atenție concentrată, respirație relaxată și un cadru liniștit sunt ideale pentru a fi centrat și prezent.
După cum s-a menționat într-o secțiune anterioară, un dezechilibru al serotoninei poate provoca diverse tulburări. Medierea, exercițiile fizice, alimentația sănătoasă și yoga pot crește serotonina în mod natural. Exercițiile fizice, în special, eliberează endorfine care pot stimula starea de spirit. Acestea sunt destul de asemănătoare cu serotonina și pot conduce la emoții pozitive. Petrecerea timpului în natură are, de asemenea, diverse beneficii pentru sănătate, inclusiv reducerea stresului și îmbunătățirea stării de spirit. Toate acestea s-au dovedit a ajuta la calmarea sistemului limbic.
Concluzie
Sistemul limbic este o rețea complexă cu multe părți interconectate. Acesta are patru componente principale și multe structuri suplimentare care pot fi considerate secundare - structurile subcorticale și cortexul cerebral. Din punct de vedere istoric, sistemul limbic a fost prezentat ca un sistem din cadrul creierului preocupat de stările emoționale. Cu toate acestea, timpul a fost explorat în ceea ce privește implicațiile sale pentru învățare și formarea de noi amintiri. În cadrul acestei postări, au fost prezentate în detaliu sistemul limbic și răspunsurile emoționale, memoria și impactul său asupra recompensei, motivației și dependenței.
În plus, au fost discutate perturbările sistemului limbic și impactul stresului cronic, împreună cu strategii de relaxare a sistemului limbic. Scopul a fost de a prezenta sistemul limbic dintr-un punct de vedere larg și de a recunoaște modul în care acesta contribuie la bunăstare ca o componentă a sănătății fizice și mentale. În cele din urmă, tehnicile de gestionare a stresului sunt esențiale pentru a ține acest sistem sub control.
Referințe
The limbic system - Queensland Brain Institute
Our Three Brains - The Emotional Brain
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3236374/
The limbic system - Queensland Brain Institute
Different meditation types train distinct parts of your brain | New Scientist
What is Compassion Meditation? (+ Mantras and Scripts)
Stress reduction correlates with structural changes in the amygdala
The Limbic System and Long-Term Memory
Understanding the links between vestibular and limbic systems regulating emotions - PMC
Serotonin: The Role it Plays in Addiction and Withdrawal
Disclaimer
Conținutul acestui articol este furnizat doar în scop informativ și nu este destinat să înlocuiască sfatul, diagnosticul sau tratamentul medical profesional. Este întotdeauna recomandat să consultați un furnizor calificat de asistență medicală înainte de a face orice schimbări legate de sănătate sau dacă aveți întrebări sau preocupări cu privire la sănătatea dumneavoastră. Anahana nu este responsabilă pentru eventualele erori, omisiuni sau consecințe care pot rezulta din utilizarea informațiilor furnizate.
